Proiectăm soluțiile IT ce îți dezvoltă afacerea

De la planificare strategică la implementarea ușoară, proiectăm și ghidăm procesul tău de transformare digitală.

Ce facem

Asistăm companiile în procesul de Transformare Digitală

Tot ce trebuie să reții:
Așa cum un arhitect te ajută să construiești o clădire, noi, ca Arhitecți ai Transformării Digitale, te ajutăm să-ți digitalizezi afacerea: designul unei infrastructuri IT noi, alegerea tehnologiilor, selectarea furnizorilor și coordonarea implementării.

Digitalizarea este noua revoluție industrială. Digitalizarea înseamnă automatizarea proceselor manuale, reducerea erorilor și economisirea timpului. Înseamnă date în timp real pentru decizii rapide și informate. Companiile care își digitalizează procesele și automatizează sarcinile, cresc eficiența angajaților și reușesc să facă mai mult cu resurse mai puține.

Oferim servicii complete de consultanță în Transformarea Digitală:

  • Prin analiza 360° identificăm provocările, blocajele și procesele ineficiente. Le abordăm prin proiectarea de noi procese, susținute de soluții IT, mai eficiente și mai productive.
  • Ajutăm companiile să își (re)proiecteze infrastructura IT, să aleagă tehnologiile potrivite, să selecteze cei mai buni furnizori și le asistăm pe tot parcursul implementării.

Beneficiile includ creșterea productivității, îmbunătățirea comunicării și luarea unor decizii mai bune bazate pe date corecte.

Pașii unui proces de consultanță

Fiecare proiect este unic pentru că fiecare companie este unică. Pașii de mai jos sunt generici și nu este obligatoriu să se aplice și companiei tale. Pentru o ofertă personalizată, contactează-ne. ​

1. Analiză 360°

În procesul de Transformare Digitală, analiza comprehensivă și exhaustivă face diferența între o implementare de succes sau una mediocră sau chiar un eșec.
- Analiză vânzări și marketing: segmentare clienți și strategiile de abordare, concurenți și competitivatea ofertei.
- Analiză internă: procese, angajați și cultură organizațională..
- Analiza infrastructurii IT: hardware și software, ce trebuie păstrat, ce merită schimbat și ce trebuie îmbunătățit.

Mai multe detalii despre Analiza 360°...

2. Optimizarea și pregătirea proceselor

Una dintre cele mai frecvente greșeli întâlnite în practică este implementarea unui sistem nou care să susțină procesele curente, doar puțin mai bine și mai rapid.
Noi recomandăm redesignul proceselor pentru a valorifica la maximum potențialul unui sistem IT modern. Chiar și alegerea soluției tehnice se face în funcție de cât de bine se mulează pe procesele reproiectate pentru eficiență.

Mai multe despre optimizarea proceselor...

3. Selectarea tehnologiilor și furnizorilor

Din sutele de aplicații și miile de furnizori de servicii de implementare, pe care îi alegi? Și pe ce criterii?
Am dezvoltat o metodologie care să răspundă la această întrebare. Pe baza specificațiilor și obiectivelor stabilite anterior, selectăm tehnologiile, producătorii, modalitatea de deployment și furnizorii de servicii de implementare.

Mai multe despre selectarea soluțiilor tehnice...

4. Asistență la implementare

Te asistăm în timpul implementării prin managementul proiectului.
- Interfață. Actionăm ca interfață între tine și furnizorii de servicii de implementare. Le răspundem la întrebările unde avem răspunsul, salvandu-ți ție timpul ca să te ocupi de managementul companiei.
- Project Management. Monitorizăm implementarea și adresăm problemele inerente ce apar pe parcurs.

Mai mult despre asistența la implementare...

1. Analiză 360°

Obiectivul principal este maparea proceselor curente și identificarea ineficiențelor, „bottleneck”-urilor și zonelor de risc. Acestea vor fi abordate prin procesele noi proiectate în pasul 2.

Analiza noastră se desfășoară în trei etape principale:

  1. Strategică: În colaborare cu top managementul, identificăm obiectivele strategice la care trebuie aliniate toate celelalte procese.
  2. Tactică: Împreună cu middle managementul, transpunem obiectivele strategice în proceduri concrete.
  3. Operațională: Lucrăm îndeaproape cu personalul implicat în fluxurile de lucru pentru a identifica oportunitățile de optimizare și a aloca resursele necesare acestui proces.

Analizăm structurat fluxul informațiilor în companie din două perspective:

  1. Procesul de vânzări: De la informarea clienților până la finalizarea comenzii. Pot exista procese diferite pentru segmente diverse de clienți, luând în calcul toate excepțiile previzibile.
  2. Comunicarea internă: Investigăm cum circulă informațiile între departamente și roluri, fluxurile de aprobare și scenariile de reacție la crize.

În cadrul analizei, ne concentrăm pe:

  • Vânzări și marketing: Segmentarea clienților, comunicarea cu aceștia și fluxurile de procesare a comenzilor, adaptate fiecărui segment.
  • Organizarea internă: Procese, angajați și cultura organizațională.
  • Infrastructura IT: Evaluăm soluțiile hardware și software existente, identificăm ce funcționează bine și trebuie păstrat, ce necesită schimbare și ce poate fi îmbunătățit.
Nu este o listă exhaustivă; specificul fiecărei companii, industria și obiectivele proiectului determină elementele analizate.
La finalul acestei etape vei avea o idee clară despre provocările curente, ineficiențele care trebuie adresate și cum să faci acest lucru.

2. Consultanță pentru optimizarea proceselor

Obiectivul acestei etape este reproiectarea proceselor și, în multe cazuri, redefinirea rolurilor din companie pentru a crește eficiența prin utilizarea instrumentelor IT. Deși poate părea simplu, acest proces se dovedește adesea a fi o provocare.

Într-o lume în continuă schimbare, soluțiile noi apar constant, rezolvând probleme vechi într-un mod disruptiv. Răspunsul la întrebarea „Ce poate fi automatizat, în ce măsură și cu ce instrumente?” evoluează rapid, aproape peste noapte. Noi, ca profesioniști, ne actualizăm permanent cunoștințele și colaborăm cu experți din diverse domenii pentru a oferi răspunsuri precise și complete. Acest know-how este una dintre cele mai valoroase contribuții pe care le aducem în proiectele noastre.

După maparea proceselor existente, lucrăm împreună cu managementul pentru a le reconfigura și optimiza, automatizând cât mai mult posibil. Analizăm raportul cost-beneficiu și stabilim priorități bazate pe eficiență, asigurându-ne că procesele se aliniază cu obiectivele strategice ale companiei, ținând cont de specificul acesteia și de resursele disponibile.

La finalul acestei etape, vei dispune de un set nou de proceduri și specificații pentru instrumentele care le vor susține. Acest raport de consultanță devine planul cadru pentru procesul de Transformare Digitală.

3. Consultanță pentru selectarea soluțiilor tehnice

ERP, CRM, BI, SFA, SCM, WHM etc. Ce înseamnă și de care dintre ele ai nevoie? Cum vor comunica între ele? Pentru fiecare tip de aplicație există zeci de soluții și sute de furnizori, fiecare promovându-se ca fiind cel potrivit. Cum alegi soluția cea mai bună pentru compania ta?

Obiectivul acestei etape este alegerea soluțiilor tehnice și a furnizorilor potriviți.

Metodologia noastră în 3 pași:

  1. Proiectarea unei arhitecturi IT: Gândim un ecosistem IT aliniat la obiectivele strategice definite în pasul 1 și adaptat nevoilor clarificate în pasul 2. Prin ecosistem înțelegem infrastructura completă: soluțiile software, hardware, cloud sau on-prem, tehnologia serverelor, securitatea cibernetică etc.
  2. Filtrarea tehnologiilor și soluțiilor software: Creăm o listă scurtă cu tehnologiile și soluțiile software potrivite, în funcție de performanța lor raportată la nevoile și bugetul companiei. În evaluare folosim TCO („Total Cost of Ownership„) și nu prețul afișat, deoarece oferă o perspectivă completă asupra costurilor reale.
  3. Alegerea furnizorilor de implementare: Contactăm furnizori specializați pe tehnologiile respective și le solicităm oferte tehnico-comerciale. Îi selectăm pe cei a căror soluție are integrate nativ cea mai mare parte din specificații pentru un raport calitate-preț optim. Mai verificăm disponibilitatea și nivelul de experiență al consultanților propuși.
La finalul acestei etape, vei ști exact ce va fi implementat, cine va realiza implementarea, cum se vor integra soluțiile și care vor fi costurile. Mai exact: un plan clar pentru a transforma proiectul de Transformare Digitală în realitate.

4. Asistență la implementare

Suntem interfața dintre tine și furnizor. Răspundem la întrebările furnizorilor și îi ghidăm în procesul de implementare, reprezentând interesele tale.

Obiectivul acestei etape este finalizarea cu succes a unei runde din procesul de Transformare Digitală.

  • Management de proiect. Ne ocupăm de coordonarea întregului proiect, gestionând resursele, programarea activităților și monitorizarea bugetului, pentru a ne asigura că totul decurge conform planului.
  • Revizuirea documentației. Verificăm propunerile și documentele furnizorilor, asigurându-ne că sunt corecte, complete și aliniate cu specificațiile. Analizăm costurile și identificăm eventualele riscuri sau capcane ce ar putea afecta clientul.
  • Controlul calității și gestionarea riscurilor. Definim „condition of done” și scenarii de test, gestionând riscurile pe măsură ce apar și monitorizând respectarea termenelor și a bugetului.
La finalul acestei etape, procesul de Transformare Digitală a încheiat un ciclu. După adaptarea angajaților cu noile instrumente, se vor resimți efectele în eficiență și productivitate. Urmează monitorizarea și ajustarea, unde este necesar.

Ce altceva facem

Consultanță în vânzări

Consultanța în vânzări este o parte integrantă a procesului de Transformare Digitală și a fluxului principal de analiză. În cazul în care compania ta dorește o restructurare majoră pentru a deveni mai „customer-centric”, îți oferim acest serviciu și separat de procesul general de transformare digitală. Mai multe detalii…

Dezvoltare de aplicații software la comandă

Deși nu implementăm direct soluțiile enterprise, colaborăm cu furnizori specializați pentru acest tip de proiecte. Totuși, dezvoltăm aplicații software personalizate, în special aplicații web și mobile, precum și aplicații backend pentru integrarea API. Mai multe detalii…

Consultanță vânzări

Ne ajutăm clienții să vândă. Mai mult. Mai bine. Mai eficient.

Cum facem asta:

  • Propunem metode de adaptare a ofertei pentru fiecare segment de clienți, conform specificului acestuia, pentru a răspunde mai bine nevoilor sale.
  • Identificăm serviciile adiționale pentru care clienții sunt dispuși să plătească mai mult.
  • Pregătim forța de vânzări să identifice și răspundă mai bine la nevoile clientului.

    Principalele servicii:

  • Segmentare clienți și produse
  • Aliniere strategică routes-to-market pe tipologiile fiecărui segment
  • Revizuire politici de prețuri
  • Strategii realiste de optimizare și eficientizare.
  • Pregătirea forței de vânzări pentru noile metode și procese

Dezvoltare aplicații software

În situațiile în care pentru un anumit proces nu există soluții sau sunt prea scump de implementat și nu este eficient economic, dezvoltăm aplicații software la comandă. 

De regulă dezvoltăm aplicații web-based PWA (Progressive Web App – funcționează și off-line și pot fi instalate local pe desktop, tabletă sau telefon), dar și aplicații pentru mobil, dacă este necesar.

Exemple: 

  • dashboard-uri pentru forța de vânzări cu date în timp real,
  • culegere și prelucrare de date prin formulare complexe
  • integrări cu eFactura
  • fluxuri de monitorizare si management comenzi